Dinu „Vamă” i-a propus lui Pustai să preia Rapidul. Antrenorul n-a dat încă un răspuns: „Reluăm negocierile după Revelion”

Dinu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Pustai s-a despărțit oficial de ASA Târgu Mureș și ar putea prelua, de anul viitor, conducerea tehnică a Rapidului, antrenorul recunoscând că au existat câteva discuții cu președintele clubului din Giulești, Dinu Gheorghe.

Fostul antrenor al mureșenilor a precizat că negocierile vor fi reluate după Revelion, atunci când vrea să vadă un proiect clar pe termen lung, în care să existe surse de finanțare pentru aducerea de jucători de valoare.

„Haideți să vă spun cum stă treaba. De aseară, eu sunt un antrenor liber. În mod oficial, aseară mi-am reziliat contractul cu ASA. Acum sunt liber și aștept oferte. Domnul Dinu Gheorghe este cel care m-a sunat de la Rapid, să îmi ureze Sărbători fericite, știți cum este… Recunosc că am avut niște discuții cu dânsul despre Rapid, dar i-am spus că reluăm negocierile după Revelion. Știu ce este la Rapid, ce situație este acolo. Nu mi-am dat acordul verbal, am spus doar că vom mai discuta. Ca să pleci la un asemenea proiect, trebuie puse mai multe lucruri la punct, trebuie un proiect, trebuie jucători, bani”, a declarat Cristi Pustai pentru Dolce Sport.

Cristi Pustai a fost demis de la ASA Târgu Mureș, deși echipa a terminat turul pe locul 4.

Pustai a schimbat în ultimul an tot atâte echipe câte a antrenat în toată cariera

Înainte de a pleca de la Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai era un antrenor recunoscut pentru un aspect ciudat pentru Liga I: statornicia. Fost profesor de matematică, antrenorul de 47 de ani și-a început cariera la Chimica Târnăveni, unde a stat din 2000 până în 2007, când a semnat cu Gaz Metan.

În ianuarie 2013, Pustai a acceptat oferta primită de la Pandurii, dar în aprilie 2014 a fost demis din cauza rezultatelor slabe. Pe 30 septembrie 2014, a semnat cu ASA Târgu Mureș, luându-i locul lui Adrian Falub, demis după 9 etape, pe motiv că echipa nu joacă spectaculos.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×